Stimati camarazi,

                Asa cum v-am obisnuit, va informam despre intalnirile pe care BO al Filialei 1 SCMD Constanta, le are cu cei care ne hotarasc soarta, indiferent de nivelul demnitatii ocupate de respectivele persoane.

Am purtat astfel de discutii la sediul judetean PSD. A venit randul informarii, parlamentarilor PNL, din judetul Constanta, asupra discriminarilor la care suntem supusi, prin elaborarea unor legi profund descriminatorii si nedrepte.

Pe data de 29. Martie am purtat aceasta discuție cu dl deputat Huțucă Bogdan Iulian, Președintele organizației PNL județ Constanța. Membru în Comisia de buget-finanțe a Camerei deputatilor.

Temele discuției, nedreptățile produse tuturor rezervistilor din țară cu:

-  OUG 57/2015 si

- OUG 59/ 2017, ordonante care amputează sever din drepturile noastre financiare, după ce ne-am onorat contractul cu tara;

-  OUG 90/ 2017 cea referitoare la neacordarea ajutoarelor salariale;

-   Proiectul Legii sindicatelor ( proiectul Gișe), abandonat prin sertarele Senatului.

Apreciez receptivitatea dlui deputat. Și o concluzie care am tras-o toți membrii BO al filialei noastre, este că parlamentarii NU CUNOSC SPECIFICITATEA NORMELOR CARE NE GUVERNEAZĂ ACTIVITATEA. Atât ca activi, cât și în rezervă. Deoarece in parlament sunt organizati pe specificul pregatirii fiecarui parlamentar. In cazul de fata domnul deputat este specializat pe probleme de fiscalitate. Cu dl deputat am avut norocul că este rezervist (a făcut armata la t.r.; are livret militar si ordin de chemare) . Cunoaște de la unii constanteni foști militari că este o mare nemulțumire in randul rezervistilor. Noi am argumentat punctual toate problemele.  Și am anexat documentarului complet, copii de pe cupoane de pensie in care un general cu două stele, pensionat in 2001 are pensia brută mai mică decât un maior ( pe funcție maxima de lt. col. ) pensionat in 2016. Precum si alte cupoane de pensii, care chiar nu sunt "nesimțite". Așa cum a sesizat si dl deputat.

Vă vom ține la curent cu ceea ce intreprindem pentru membrii noștrii. Si vom monitoriza permanent activitatea parlamentarilor constanteni, informandu-va impartial despre ceea ce se intampla.

Mulțumiri domnilor ofițeri din BO al filialei care m-au însoțit în acest demers.

Cu respect

Vicepresedinte Responsabil Zona SE in CD al SCMD

Presedintele Filialei 1 SCMD Constanta

Cdor rz Ilie Truta

‎

‎

                            

STIMATE SI STIMATI MEMBRII DE SINDICAT AI

FILALEI 1 SCMD CONSTANȚA

         Precum bine stiti din informarile anterioare, pe data de 02 martie 2018, am avut o intalnire cu Secretarul executiv al PSD (judet) Constanta. La cererea acestora. La acea intalnire, din partea BO al filialei au mai participat dl. Cdor. Rz. Cornel GOLDIC, dl.Col. Rz. Gheorghe ROHIAN și dl. Lt. Col. Rz. George HOSTINA. Am invitat de asemenea pe dl. Am. Rz. Traian ATANASIU – Presedintele Clubului Amiralilor si pe dl Gl. Lt. Rz. Constantin ZECA – Presedintele ANCMRR filiala Constanta.

         Cu acel prilej, reprezentantul PSD a fost informat despre problemele care ne preocupa. Care nu au fost cuprinse in planul de guvernare. Dar ne afecteaza existenta in mod negative, prin decesul in medie a 500 de rezervisti/luna la nivel national. Si ne stirbeste demnitatea si onoarea prin denigrarea in toata mass media. Rezervistii S.N.Ap. ajungand paria societatii romanesti. Si vinovatii de serviciu pentru tot ce merge prost in tara asta.

         S-a stabilit ca pentru data de 16 martie 2018 sa ne prezentam la sediul domniilor lor cu un draft cuprinzand problemele noastre, pentru a fi aduse la cunostinta parlamentarilor constanteni, in cadrul unei dezbateri.

         Va informez ca intalnirea s-a desfasurat conform celor convenite. Delegatia Filialei 1 SCMD Constanta a fost compusa din: subsemnatul, dl. Cdor. Rz. Cornel GOLDIC, dl. Col. Rz. Valentin VERZEA, dl Col. Rz. Gheorghe ROHIAN si Presedintele Filialei 2 Mangalia dl Cdor. Rz. Traian STANCULETE.

         Temele discutiilor:

1.     OUG 59/2017 abrogarea art.VII. Adica sa se revina la actualizarea pensiilor cu activii, deoarece avem SOLDA DE REZERVIST, nu pensie militara , sau pensie speciala, cum vuieste toata media romaneasca;

2.     OUG 57/ 2015 abrogarea art. 40. Pe scurt neamputarea Legii 223/2015 si revenirea la normalitate;

3.     OUG 90/ 2017 abrogarea art 11. Pe scurt acordarea ajutoarelor compensatorii in continuare.

4.     Am solicitat adoptarea de urgenta a Legii sindicatelor, in acest sens SCMD inaintand Senatului Romaniei inca din anul 2015, un proiect de lege a sindicatelor adaptat cerintelor actuale ale societatii si economiei romanesti. Iar o astfel de lege este necesara si militarilor activi, care in acest moment sunt calcati in picioare de politic.Dupa bunul plac al politicului.

Sunt obligat fata de dumneavoastra sa va expun total impartial si concluziile acestor discutii. Si va informez ca am fost primiti cu caldura si multa consideratie de ( nu le mai spun functiile din organizatia judeteana Constanta, pentru ca sunt cunoscuti ), domnii: RADU, DONTU. Si cele mai importante personalitati prezente: dl. Viceprimar Constanta - Costin RASAUTEANU si dl Senator Stefan MIHU, membru in comisia de buget finante a Senatului Romaniei.

Solicitarile noastre au fost ascultate CU ATENTIE MAXIMA. INSUSITE. AGREATE. Si nu in ultimul rand apreciate ca foarte bine argumentate. Indreptatite si pertinente de dl. Senator Stefan MIHU. Am precizat dlui senator ca ii vom continua monitorizarea actiunilor parlamentarilor PSD Constanta si vom solicita de fiecare data lamuriri, deoarece au fost votati ca sa ne reprezinte si pe noi in parlament. Pe noi cei peste 8.500 de rezervisti ai acestui judet. Si familiile nostre.  Precum si militarii activi din toate structurile SNAp. Si familiile acestora. Am stabilit de asemenea cu dl. Senator Stefan MIHU, o noua intalnire, pentru a dezbate problemele de ordin  general care ne preocupa pe fiecare dintre noi, ca cetateni ai acestei tari, precum:

-         Cine nu lasa Guvernul sa guverneze?

-         De ce nu se face macar o autostrada care sa lege ”ragatul” de Ardeal?

-         De ce nu se absorb fondurile europene? Exemplu Polonia.

-         Cine raspunde pentru genocidul la care suntem supusi cu totii, prin cosumul de produse din UE neconforme, existente pe piata romaneasca, si altele.

Asa ca daca aveti ceva care merita adus la cunostinta unui senator al Romaniei, va astept la sediu pentru a prelua problema dumneavoastra. Din orice domeniu de activitate. Data urmatoarei intalniri, in principiu la sfarsitul lunii martie 2018.

Am stabilit cu domnul viceprimar sa realizam un parteneriat pentru un oras mai curat si mai nepoluat. Prin participarea noastra si a membrilor familiilor noastre la : plantari de puieti in municipiul Constanta; igienizarea lacului Tabacariei. Initiativa nostra , cuprinsa in proiectul Programului de activitati pe acest an, a surprins placut si totodata a impresionat pe domnul Viceprimar, care a tratat-o si a apreciat-o ca atare. La toate actiunile se va face mediatizare masiva. Asa ca voi stabili datele cand vom face aceste activitati si va voi informa in timp util. Am rugamintea de a va mobiliza EXEMPLAR. Caci aici veniti la o miscare in aer liber. Lasati ceva concret in urma voastra. Si nu mai aveti scuza ca nu va puteti deplasa …precum se intampla la mitinguri. Va luati si membri de familie si va iesi ceva frumos. Pentru ca fiecare dintre voi este frumoasa ( frumos ).

In incheiere tin sa multumesc dlui Cdor rz Cornel GOLDIC pentru documentarul intocmit in acest scop. Si tuturor membrilor delegatiei pentru seriozitatea, rigurozitatea si demnitatea caracteristice militarului de cariera. Atitudine care a impus respectul partenerului de dialog. De asemenea le multumesc tuturor, pentru ca au sutinut cu argumente pertinente si de bun simt, fiecare dintre problemele discutate.

Cu respect,

Vicepresedinte Responsabil Zona SE in CD al SCMD

Presedintele Filialei 1 SCMD Constanta

Cdor.rz. Ilie Truta

ARDEALUL – INIMA  SÂNGERÂNDĂ A DACIEI

„Pe culmea cea mai înaltă a munților Carpați se întinde o țară mândră și binecuvântată între toate țările lăsate de Domnul pe pământ. Ea seamănă a fi un măreț și întins palat, capodoperă de arhitectură, unde sunt adunate și așezate cu mândrie toate frumusețile naturale ce împodobesc celelalte ținuturi ale Europei. …”

                                                           Istoricul, scriitorul și revoluționarul Nicolae Băcescu (1819-1852)

„Pământul este îmbelșugat în aur și argint ca și în oțel, antimoniu, pucioasă, aramă și sare minerală bună la gust. Este un mare belșug de roade. Grâul crește pe un pai înalt cât trestia, și nu pot găsi nicăieri mai bun. Ei hrănesc vitele cu tărâțe și mei. Orzul crește prea bine aici și oamenii nici nu au nevoie de el pentru a pregăti berea, deoarece au vin destul care este mai bun decât unele vinuri din lumea creștină, afară de vinul de Rin și de cel unguresc. Sigur că și albinele produc des ceară si miere, iar pădurile nu duc lipsă nici de vânat, nici de vulturi, șoimi, fazani, potârnichi, păuni sălbatici, cocoși sălbatici, lebede etc.”

       Învățatul nuvelist și journalist german Eberhard Werner Happel (1647-1690)

 

„….Țară aflată între munți, de unde se scot uneori bucăți mari de aur din cel mai curat, străbătută de râuri care și ele poartă firicele de aur și uneori chiar bucăți mari până la un funt și jumătate, și care s-a dovedit îndeajuns de îmbelșugată prin monedele antice de aur ale romanilor care se mai scot foarte des acolo din pământ chiar și acum în zilele noastre. Câmpii mănoase își răsfață roadele sub un soare nespus de darnic. Cereale de tot felul se produc din belșug, si nu cred să se găsească în lume loc unde să crească mai bine grâul ca în această Transilvanie, căci aici paiul grâului este aproape tot atât de tare și de lung ca trestia. Și semn de o deosebită bunăstare, locuitorii nu mănâncă altă pâine decât de grâu, ba chiar si iobagii. Cu acesta, ca și cu meiul – din care este mare belșug – se îngrașă porcii și alte vite, ca și cu fasole și-un soi de orz numit aloe.”

Reputatul geograf și savant slovac David Frölich (1595-1648)

            Cele trei descrieri ale Transilvaniei, realizate de trei mari personalități ce au trăit în perioade diferite, sunt doar o mică parte din multitudinea de mărturii referitoare la bogăția „țării de dincolo de păduri” (Terra ultra silvam), mărturii ce se constituie în tot atâtea argumente și răspunsuri (extinse asupra tuturor ținuturilor românești) la întrebările : de ce aceste regiuni dacice au avut parte de-a lungul timpului de atâtea năvăliri străine?; de ce locuitorii acestor vetre străvechi au fost urgisiți, maltratați, omorâți, mințiți și exploatați de venetici („împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă”) ce și-au arogat drepturi de stăpâni și comportament de satrapi?

            Bogăția, abundența de resurse, diversitatea reliefului, condițiile de climă, poziția geo-strategică și frumusețea cu care au fost binecuvântate aceste  ținuturi în care trăiesc românii, s-au transformat într-un blestem, o anatemă ce încă își produce efectele. Nicio țară din lume, în care toate acestea au fost austere sau inexistente, nu a fost mai râvnită și mai însângerată decât România.

Cartea cu titlul „Nincs Kegyelem“ (Nu există milă și îndurare) publicată de Ducso Csaba în 1939 la Budapesta,  cuprinde capitolul „Mărturisirea Leventului”, în care se spune așa: „Eu nu am decât un țel: un mare imperiu maghiar, de 50 de milioane de maghiari ai veacului ce vine. Loc, loc pentru națiunea maghiară! Toți ceilalți trebuie să piară, să emigreze, sau îi vom suprima pe toți!” Zis și făcut. Mistificarea istoriei Ardealului a fost întotdeauna o politică de stat a Ungariei, minciuna fiind promovată cu agresivitate și ostentație în Occident. Deși există numeroase dovezi incontestabile că la „descălecatul” acestui sângeros popor de nomazi, Transilvania era locuită, deși inclusiv renumiți cronicari unguri recunosc acest lucru, deși izvoarele și evidențele istorice arată limpede că nu au dreptate, revizionismul maghiar nu a obosit niciodată. Ba se pare că în anul Centenarului României Întregi eforturile revendicative s-au întețit.

Pentru a-și forma o nație care să stăpânească niște teritorii ce nu le-au aparținut în mod legitim, ungurii au recurs la o serie întreagă de strategii terifiante. Și-au dezvoltat limba împrumutând mii de cuvinte din bogata limbă românească și au scris-o folosind caractere românești; au făcut eforturi ce ar putea fi considerate drept ilare dacă nu ar fi cu adevărat tragice, pentru identificarea cu dacii, pretinzându-se urmașii lor, cu toate că geto-dacii girează cu dovezi incontestabile pentru urmașii lor de drept, iar pietrele Sarmizegetusei gem de revoltă; au recurs la crime de identitate împotriva etnicilor români forțându-i la maghiarizare prin rebotezare și prin schimbarea religiei (Ungaria a fost brațul înarmat al catolicismului împotriva ortodoxiei); prin Unio Trium Naționum (Căpâlna – 1437) naționalitățile minoritare; unguri, sași și secui, deveneau favorizate, iar românii majoritari erau discriminați și considerați etnie tolerată; trupele terrorist-hortyste au violat, torturat și ucis (în mod deosebit în perioada 1940-1944) mii de români din Ardealul de Nord, determinând dezrădăcinarea populației băștinașe și gonirea ei în exod; au întreprins și întreprind necontenit prin autoritățile statului ungar, organizații mai mult sau mai puțin oficiale, spioni, informatori, agitatori, și în general tot  ce le pică în mână, atacuri furibunde împotriva unității noastre statale; au susținut cu o perversitate draconică în toți acești 96 de ani, de când Ardealul le-a alunecat printre ghearele hrăpărețe, un lobby  pungaș pe lângă cancelariile occidentale pentru a-și legitima un drept nelegitim. Pentru toate acestea, jurații imparțiali ai tribunalului istoriei (cu toate că mă îndoiesc să mai existe așa ceva), îi declară pe urmașii lui Attila ca fiind vinovați față de români; de etnocid, genocid, fapte de înșelăciune în formă continuată, piraterie națională și holocaust asupra culturii.

Dar trebuie subliniat că nu doar românii au fost sacrificați pe altarele naționalismului maghiar extremist și a ideologiei lor de ațâțare a urii între popoare. Ticăloasa învoială interetnică Unio Trium Naționum nu îi favoriza în mod real pe ungurii iobagi. Atunci, ca și acum, egalitatea era cântărită cu măsuri diferite, făcând ca unii să fie mai egali decât alții.

Secuii, această etnie distinctă și de șine stătătoare încă din Evul Mediu, au fost și ei cozi de topor ce s-au rupt în mâinile nomazilor veniți de undeva din stepa munților Urali. La Adunarea Deputaților din februarie 1919, deputatul secui Joseph Fay declara despre secuime ca fiind „copilul vitreg al statului ungar,… iar viața lor tradițională separată a căzut jertfă tendințelor maghiare de unificare șoviniste, aproape tot așa ca și existența altor popoare vechi, locuitoare pe teritoriul statului ungar”. Cserei Mihaly, nobil secui din Scaunul Ciuc, ce a ocupat diverse funcții militare sau de funcționar al statului ungar, spune printre altele în cea mai semnificativă istorie scrisă de el în limba maghiară a vremii: „Ferește-te Transilvanie, că nu de puține ori păsatul unguresc ți-a fript buzele”. Iar acum ce se întâmplă cu această etnie jertfită? Acum secuii nu mai sunt secui. Doresc autonomia Ținutului Secuiesc dar nu se consideră secui. Se identifică cu maghiarii și se luptă pentru recunoașterea unui proiect identitar al unei comunități ce nu mai există?!

Așadar, după părerea mea, blestemele nației române au fost atrase de bogăția arealului în care a existat dintotdeauna românitate, și nu sunt doar o urmare a moștenirii bolșevico-comuniste (după cum afirmă reputatul sociolog Nicolae Grosu în tratatul cu același titlu) ele, moștenirile acestea fiind doar un efect, nu și o cauză. România, această „țară mândră și binecuvântată între toate țările lăsate de Domnul pe pământ”, cum declară istoricul Nicolae Bălcescu când se referă la Ardeal, a atras invidia, lăcomia și rapacitatea păsărilor de pradă. Din păcate, de multe ori în țările române, ori în actuala Românie, nu au existat vânători care să se lupte cu răpitoarele hrăpărețe. Au existat doar niște oameni de paie. Ei însă nu au produs nici măcar efectul de sperietori, ci mai degrabă au devenit jucării de cârpă pentru pajurele ce se hrănesc cu națiuni, ori zone de găinățare.

            În loc să contracareze sistematic revizionismul maghiar prin evidențierea realităților istorice aflate  dincolo de orice semn de întrebare, în loc să blocheze orice încercare șovină a vecinilor de la apus atât în afara granițelor țării, dar mai ales în interiorul lor, acești oameni de paie ce fac? Lasă rădăcinile istoriei nostre să putrezească, să fie pierdute în derizoriu, ori blasfemiate prin crasă iresponsabilitate, sau trădare mascată. Cetatea voievodului Gelu (Dăbâca – județul Cluj) este părăsită, fără măcar un panou cu informații ori indicatoare care să conducă turiștii la ea, iar cetatea lui Menumorut de la Biharia (județul Bihor), nu numai că nu este identificată cu importanța cuvenită, ci mai mult decât atât, a fost transformată într-un …. teren de fotbal!!!

Neglijență, premeditate, supunere către marile puteri străine sau către zeul ban, permisivitate a acțiunilor anti-românești ca urmare a vreunui șantaj? Care să fie răspunsul guvernelor de după `89 la implicarea lor timidă, sau inexistentă, în vindecarea acestei răni naționale care nu mai apucă să se cicatrizeze?

Guvernele USL-iste sau PSD-iste ale ultimilor ani, au transferat dreptul de exploatare a gazelor de șist din Transilvania către Austria, Rusia și Ungaria - țări care în trecut și-au manifestat cel puțin un interes economic asupra teritoriului României. Ultimile guverne majoritar social-democrate, încheie negocieri sau licitații în manieră confidențială cu Ungaria, în vederea livrării unei bune părți din gazul extras de la Marea Neagră către vecinul de la soare-apune, ce și-ar dori să fie un HUB (piață) regional cu gaze rusești sau românești.

Pădurile românești sunt tăiate în mod criminal (potrivit unui studiu efectuat de către Greenpeace în România se taie 3 hectare de pădure pe oră), iar lemnul ca și alte materii prime, ia drumul străinătății la prețuri derizorii, întorcându-se în țară sub formă de produse finite la prețuri mari. O fundație susținută de miliardari străini a cumpărat mii de hectare din Parcul Național Piatra Craiului, alte personae fizice sau juridice străine, prin metode mai mult sau mai puțin dubioase, au intrat în posesie de pământuri românești (unele cu caracter strategic) fără ca status-quo-ul teritoriului național să fie afectat la prima vedere. Și să știți că nu oamenii simpli fac toate astea, fie ei unguri, sași, secui, turci, tătari, ruși sau alte naționalități conlocuitoare ce trăiesc pe tărâmul vechii Dacii. Aceștia își macină umilințele alături de vecinii lor români și conviețuiesc cu ei în mod armonios, deși uneori se lasă manipulați de semințele de vrajbă semănate de liderii străini – păsări de pradă cu concursul liderilor autohtoni – găini de ogradă.

Sau poate acțiunile guvernanților noștri, pe care unii dintre noi ar fi tentați să le eticheteze drept trădătoare, sunt doar un răspuns tipic învățăturii lui Iisus Hristos, gen „celui care te lovește peste un obraz întoarce-i și pe celălalt”? Dar pentru Dumnezeu, asta nu este întoarcere de obraz, ci întoarcerea poponețului și dezgolirea lui pentru ca vărgile ungurești sau de altă naționalitate să fie mai bine simțite pe pielea goală! Iar dacă uneori onor-autoritățile acestea vor să facă un exercițiu de smerenie, să o facă cu propria persoană și nu cu țara pentru care în ultima sută de ani, milioane de români și-au dat viața, sau au fost torționați de călăii de atunci, deveniți acum grupuri de oameni de afaceri sau consorții trans-frontaliere - un fel de aceeași Mărie, dar cu altă pălărie.

Pe culmea cea mai înaltă a munților Carpați, Ardealul – fosta inimă de aur a Daciei, acum sângerândă și cu atâtea infarcturi la activ - privește rănit și umilit, cum în secolul XXI după Hristos, în anul Centenarului Unirii cu Vechiul Regat, un alt tricolor decât cel românesc își flutură intențiile de dezbinare pe sub nasurile guvernanților ce și-au păstrat simțul olfactiv doar pentru bani. Dar să nu uităm vorbele lui Benjamin Franklin, părintele libertății americane, care spunea că „…cine renunță la libertate pentru siguranță (siguranța unei funcții, a unui interes material, a unei porții de mâncare sau a unui culcuș comod), nu merită să aibă nici libertate și nici siguranță, și nici nu le va avea!”

19 martie 2018                                                                      Comandor în rezervă Iorgu PARASCHIV

CENTENARUL BETLEEMULUI ROMÂNESC

Românii au trăit cu certitudine un sentiment înălțător la 1 decembrie 1918, când toate teritoriile istorice în care ei locuiau din moși-strămoși, se uneau într-o singură țară. Conviețuitorii unui asemenea eveniment, și mai ales cei care au pus umărul la înfăptuirea lui, probabil că au putut muri împăcați cu gândul misiunii îndeplinite. Noi cei de azi, contemporani cu Centenarul actului de naștere al României, avem posibilitatea să trăim simțăminte similare și bine ar fi să nu ratăm o asemenea ocazie. Veți spune că Statul Unitar Român nu a pățit nimic, că nu avem nicio unire de teritorii de făcut, așadar un eveniment fuzionar nu poate fi retrăit după 100 de ani, decât în mod aniversar. Eroare.

Este adevărat, slavă Domnului, că România încă este întreagă, deși din trupul născut la 1918 au fost ciopârțite câteva bucăți de către doi măcelari numiți Hitler și Stalin, iar ciozvârtele însângerate au fost aruncate la câțiva câini aflați în vecinătate (unul dintre ei, numit Atila, mai mârâie și astăzi și stă la pândă pentru o bucată de Ardeal mai mare decât cea pe care a pusese labele din 1940 până în 1944, datorită unui rege slab și a camarilei lui de același calibru). Este adevărat, slavă Domnului, că facem parte din organizații internaționale care ne garantează suveranitatea statului unitar, iar hotarele au rămas neschimbate, chiar dacă suprafețe întinse dintre frontiere aparțin deja unor străini de neam și țară.

Vatra, în mare parte este la locul ei, însă au plecat oamenii, iar cei care au rămas sunt mai dezbinați ca oricând. Așa deci, noi cei prezenți la veac aniversar al nașterii României - unul din cele 188 de state independente ale Terrei- avem ocazia să punem umărul la unirea noastră.

Dacă la toți conducătorii post-decembriști au reușit ceva, acel ceva este aplicarea principiului strategic „divide et impera”. Au asmuțit clasele sociale una împotriva alteia; breslele profesionale se luptă între ele ca niște câini îndârijiți în fața guvernului-stăpân ce rânjește arătându-le osul; generațiile își aruncă invective dușmănindu-se; elevii îi înjură pe profesori - profesorii se răzbună pe ei pregătindu-i să devină niște buni perdanți; pacienții îi acuză pe medici – medicii ridică din umeri și pleacă din țară; organizațiile de tot felul sunt scindate între ele și în interiorul lor, datorită orgoliilor, lăcomiei, trădărilor; chiar și personaje aflate la putere i-au hotărâri contradictorii  ghidându-se după un program cu un singur punct – furt metodic, care se contrazice datorită parantezei care urmează – furt la întâmplare. Așadar este treabă destulă de făcut pentru a ne justifica rolul și meritele de unioniști.

Dar cum putem deveni și noi partizani ai unirii, precum Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, I.C.Brătianu, Costache Negri, Vasile Goldiș, moldovenii Pantelimon Halipa ori Ion Inculeț, și mulți alții (păstrând proporțiile comparației evident)? Prin a începe să ne iertăm pe noi și între noi. Și așa suntem în Postul Paștelui. Isus Cristos l-a iertat pe delatorul Iuda și urcând pe Golgota i-a iertat pe toți torționarii săi. România a început să urce Golgota încă de la Betleemul ei. 1 decembrie 1918 – ziua în care a fost scrisă pagina noastră sublimă de istorie, este Betleemul României Întregi.

Dacă ne raportăm la nemărginirea timpului, 100 de ani este o vârstă  fragedă pentru o țară. Dacă însă facem referire la evenimentele prin care a trecut copila cu ie, fotă și cocardă tricoloră prinsă în păr – două războaie mondiale, atrocitățile hortyste din Ardealul de Nord, grozăviile staliniste din ținuturile pierdute: Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herței, durerea pierderii Cadrilaterului și a locurilor dragi reginei Maria și 45 de ani de comunism, ce au făcut împreună vreo 4-5 milioane de victime directe și indirecte dintre fii ei – ei bine, atunci putem afirma că doar copilăria i-a fost oarecum normală, iar adolescența și tinerețea i-au fost marcate de un dramatism rar întâlnit. Toate aceste întâmplări nefaste ar fi trebuit totuși să o maturizeze prematur, însă din păcate nu s-a întâmplat așa. Toate guvernele de după `89 s-au întrecut în a aduce deservicii mult-încercatei „țări de glorii și de dor” a lui Eminescu. Oficiali din administrația centrală sau administrațiile locale au cedat sau au vândut pe nimic resursele naturale, au vândut direct sau prin interpuși pământ al patriei uneori chiar către personaje dubioase ale terorii islamice (cum este cazul abracadabrant în care terenul pe care este amplasată U.M. 01853 Capul Midia, se află în proprietatea unui grup de oameni de afaceri sirieni care sprijină regimul dictatorial al lui Bashar Al-Assad). Tot oficiali numiți sau aleși au  luat în acești ultimi 27 de ani ai Golgotei românești măsuri anti-naționale ce au gonit de pe plaiurile mioritice încă vreo 4-5 milioane de suflete, iar celor rămași acasă le-au creat condiții de trai ce se află în coada clasamentelor europene.

Spuneam că putem să facem și noi parte din galeria de unioniști ai neamului începând prin a ierta și continuînd prin a restaura. Dar cum poți să ierți asemenea ticăloși? Nu este deloc ușor. Nu merită. Însă trebuie să iertăm, nu avem altă cale. Soluția revanșardă, ori cea a lustrației, soluția „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”, nu pot avea decât un singur deznodământ – finalul Golgotei noastre statale cu răstignirea neamului românesc în bucuria hienelor de pe margine, care atât așteaptă pentru a se repezi la hoit.

Ca să poți ierta trebuie să devii smerit. Nu în sensul de umil, ci în sensul de a avea comportament modest și cu bună-cuviință. Altă piatră de încercare, deoarece cu cât statutul social al unei persoane este mai ridicat, cu cât puterea sau situația materială sunt mai mari, cu atât smerenia este de neacceptat.

Nicolae Steinhard spunea că „Cel mai greu este să îi ierți pe cei față de care ai greșit”. Trebuie deci să ne vedem întâi greșelile noastre. Doar în cazul în care după o introspecție cinstită nu vom găsi niciun păcat, doar atunci să ridicăm piatra pentru a lovi păcătosul din fața noastră. Și cum acest scenariu nu este posibil întrucât niciun om nu poate fi infailibil, atunci trebuie să iertăm. Pe cel care a greșit și pe cel față de care am greșit (chiar dacă într-un mod tacit și complice, lăsându-l să-și facă mendrele). Asta nu înseamnă că nu trebuie să luăm măsuri pentru ca greșelile să nu se mai repete. „Nicăieri și niciodată, spune tot părintele Steinhard, nu ne-a cerut Hristos să fim proști. Ne chema să fim buni, blânzi și cinstiți, smeriți cu inima, dar nu tâmpiți”.

Prin urmare să ne sărbătorim uniți Betleemul, însă Golgotei să-i punem capăt, păstrând-o în amintire pentru copii noștri, ca pe o lecție care nu trebuie să se mai repete.

Cdor rz Iorgu Paraschiv

UN SÂMBURE DE CONȘTIINȚĂ

În a noua zi a primăverii centenarului Marii Uniri, în cetatea tomitană de la malul mării a încolțit un sâmbure de conștiință. Semințele acestea românești de responsabilitate morală, agonizează în letargie în cea mai mare parte a timpului, și uneori sunt trezite la viață de sintagma imploratoare „Deșteaptă-te române” devenită după evenimentele din decembrie imn național. Din păcate, de cele mai multe ori, și pentru cei mai mulți dintre noi, mugurii firavi de conștiință mor de timpuriu, iar grăuntele nostru de moralitate revine la stare patologică de somn adânc.

Așadar, câțiva localnici așezați în habitatul istoric și geografic dintre Dunăre și Marea Neagră, din zona românească a ținutului numit Dobrogea, nu au fost păcăliți de falsa agendă a zilei de 9 din luna lui Mărțișor, ce avea în prim plan consumul de mucenici (mulți neștiind măcar că numele acestei delicioase prăjituri este dat pentru cinstirea memoriei celor 40 de soldați creștini dintr-o legiune romană, care au fost martirizați datorită credinței lor nestrămutate), ocazia golirii a 40 de pahare de alcool (că doar tradiția de data asta trebuie respectată), ori Congresul PSD adus în prim plan de liderii ce sunt în continuă căutare de piste contrafăcute pentru deturnarea atenției opiniei publice de la adevăratele mari probleme ale societății românești. Această mână de oameni ce nu s-a lăsat amăgită, și-a dedicat seara cinstirii celor două evenimente cu adevărat importante: cel religios referitor la mucenici și mucenicie, și cel istoric referitor la Ziua Luptătorilor Anticomuniști din România.

Religie, tradiții, cultură, istorie – sunt câteva ștafete ce trebuie schimbate între coechipierii din generațiile succesive ale unui popor, în cursa aceasta de continuitate a lui în timp. Transmiterea acestor ștafete mai departe în acest maraton existențial al românismului, este liantul tainic ce leagă o generație de alta, o țară nouă de aceiași țară mai veche, o condiție ce permite copacului seminției noastre să își păstreze rădăcinile, pentru a nu risca să fie smuls și risipit pe coclauri de vântul distrugător al globalizării, o condiție ce ne păstrează uniți în cuget și-n simțiri.

Câți dintre noi sunt conștienți de importanța acestei curse existențiale, astfel încât să nu întrerupem predarea simbolurilor convenționale mai departe, prin ignoranța, indiferența și auto-satisfacția noastră meschină?

Câți dintre noi mai încearcă să păstreze forța latentă a sâmburelui conștiinței proprii, căutând să creeze condiții ca ea să izbucnească efervescent în mlădițele plăpânde ale neamului nostru?

            Ne cunoaștem oare adevărata istorie? Nu, pentru că ne-a fost furată și falsificată. Greu încercatul arbore al neamului românesc își poate păstra perenitatea și stabilitatea în glia străbună? Nu, dacă își uită rădăcinile, și asta se întâmplă pentru că este împiedicat (prin omitere) să le recunoască, fiind silit chiar prin manevre abile să le respingă și să le distrugă într-o reacție auto-imună. Orice lucru important ce nu este păstrat în prim planul memoriei colective a unei nații, se diluează, se șterge, se uită, dispare.

            Câți dintre locuitorii regiunii Dobrogea (nici nu îndrăznesc să spun ai României) știu de grupările clandestine ce au format rezistența armată anticomunistă? De Gogu Puiu, frații Fudulea, Niculaie Ciolacu, Iancu Ghiuvea și alți lideri ce au strâns în jurul lor peste 2000 de luptători în organizațiile „Vulturii Daciei” sau „Haiducii Dobrogei”, câți știu? Câți au habar de Golgota pe care au urcat partizanii prinși de securitate, cât și familiile lor, în lagărele și închisorile comuniste, ori în afara lor?

            Ce fac administrațiile  (centrală și locale), liderii aleși, pentru ca răspunsul la aceste întrebări să nu fie unul nedemn, rușinos, chiar scandalos dacă ne raportăm la anul centenarului Marii Uniri, și să nu ne conducă la idea că din neglijență sau cu premeditate (prin omisiune), se urmărește diluarea sentimentului patriotic, distrugerea reperelor spirituale și valorice ale neamului, transformarea acestui ținut aflat la răscruce de vânturi ale istoriei, într-o colonie aservită? Dar ONG care nici măcar acum nu coagulează pentru o acțiune unitară, dar oamenii și gazetele de cultură, elitele de tot felul? Dar mijloacele de informare în masă cu ce se ocupă, dacă nu acordă spații largi acestor evenimente menite să se constituie în revirimente, renașteri ale spiritului colectiv național? Se îndeletnicesc cu realizarea de rating pe seama emisiunilor ce determină tembelizarea poporului și transformarea lui în populație înclinată cu precădere spre promiscuitate și decadență? Și în cele din urmă ce face fiecare dintre noi, în afară de a nu ne observa bârna din proprii ochii, în timp ce vedem la perfecție paiul din ochii altuia, ori cășunăm pe capra vecinului?

            Ei bine, în ciuda acestor adevăruri amare, la Constanța, pe data de 9 ale lunii lui Mărțișor, într-un local în care de obicei oamenii își hrănesc corpul fizic contra cost, s-a distribuit gratuit hrană spirituală de înaltă conduită. Slujba de pomenire a eroilor căzuți în luptele purtate cu forțele regimului bolșevic de ocupație sau în închisorile comuniste, intonarea imnului cu accent pe profunzimea sintagmei „Deșteptă-te române din somnul cel de moarte...”, baladele armânești ce evocă evenimentele eroice petrecute la Grota Haiducilor din pădurea Babadag sau din alte părți, mărturiile cutremurătoare ale fiicei liderului Gogu Puiu (născută în pușcărie – loc ce până la vârsta de 3 ani i-a ascuns noțiunile umane de zâmbet sau bunăvoință) despre calvarul trăit de familiile partizanilor  – au fost tot atâtea mantre ce au determinat prin sacralitatea lor, strivirea unei lacrimi sfioase în colțul ochilor participanților, încolțirea sâmburelui conștiinței de neam, purificarea sufletului de tina cotidiană plină de egoism, și realizarea unei comuniuni peste timp și generații, printr-un sentiment înălțător, inefabil.

            La aceleași ceasuri ale zilei închinate mucenicilor neamului românesc și ai credinței ortodoxe, la polul sudic al vechii cetăți tomitane, biserica „Sfânta Maria” a fost neîncăpătoare pentru credincioșii ce au așteptat cuvânt de învățătură. Prin părintele Constantin Necula venit de la Sibiu pentru prima dată pe aceste meleaguri pentru susținerea unei conferințe cu teme duhovnicești, biserica s-a adresat în mod deosebit tinerilor și a făcut-o într-un fel „mai altfel”. Căutarea credinței cu bucurie, nădejde și onestitate – nu este o abordare nouă a enoriașilor de către cler, însă talentul oratoric al preotului Necula, sinceritatea și blândețea cu care a tratat unele probleme sociale sensibile, inclusiv unele tare ale societății sau ale slujitorilor bisericii (exemplul cu preotul care a luat de pe masa gospodarului banii pentru plata facturii de curent și a celui care avea două personalități antagonice – una în amvon și alta în societate), discursul deschis cu care s-a adresat auditoriului, din care nu a lipsit umorul și zâmbetul – toate acestea au contribuit la o catehizare „ mai altfel”.

Probabil că marea anvergură pastoral-misionară a părintelui a fost cheia cu care a reușit să deschidă ușițele ferecate ale sufletele prezente, a făcut ca oamenii să râdă (cu buna cuviință necesară), să aplaude, să își manifeste bucuria înălțătoare cu zâmbetul de buze, în biserică – într-un loc sacru în care cei mai mulți dintre ei nu o mai făcuseră vreodată.

Așa după cum face orice om ajuns la ananghie, când vede că mijloacele pământene și toate comandamentele omenești sunt depășite în demersurile sale prozaice, ori cele de importanță vitală - precum existența demnă a unei nații, îmi adresez și eu acum rugăciunile către ceruri: Doamne ajută să crească numărul învățătorilor cu figuri luminoase ce își practică meseriile vocaționale cu dragoste, fără pată, și știu să păstorească turma lui Cristos departe de haitele de lupi, sau creîndu-i imunitate față de astfel de răpitori; Doamne ajută ca sămânța conștiinței de sine și de neam să nu se usuce, ci dimpotrivă să devină viguroasă și să fie transmisă ca o ștafetă sacră din generație în generație!

Comandor în rezervă Iorgu PARASCHIV