vineri, 7 noiembrie 2014

10 ani Asociaţia Ofiţerilor în Rezervă din România

       Asociaţiei Ofiţerilor în Rezervă din România (A.O.R.R.) a organizat, cu ocazia împliniri a 10 ani de la înfiinţare,  o masă rotundă cu tema “Rezerva naţională  a României după 10 ani în N.A.T.O”.
La acest eveniment , desfăşurat  la Palatul Parlamentului , sala Avram Iancu, au participat foştii miniştri aI Apărării Naţionale- Victor Atanasie Stănculescu, Corneliu Dobriţoiu, Dudu Ionescu, gen.(r) Mircea Chelaru, gen.(r) Iosif Rus, gen.(r)  Decebal Ilina,  gen lt.(r) Nicolae Croitoru, gen.lt .(r) Florin Pinţă, generali , ofiţeri, maiştri militari şi militari profesionişti, reperezentând  20 de organizaţii ale cadrelor în rezervă şi în retragere din Bucureşti, Constanţa, Craiova, Câmpina. Din garnizoana Constanţa au participat reprezentanţi  ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor”Regina Maria”,Clubului Amiralilor , Ligii Militarilor Profesionişti şi Ligii Navale. Moderatorul acestui eveniment a fost gen.lt .(r) Virgil Bălăceanu, preşedintele executiv la  A.O.R.R.
În cuvântul de deschidere,  gen.bg. (r) Constantin Săvoiu a prezentat principalele activităţi  desfăşurate în  perioada 2004 - 20014, subliniind faptul că această asociaţie este singura din România care este membră a Confederaţiei Interaliate a Ofiţerilor în Rezervă(C.I.O.R.) de pe lângă N.A.T.O.
Senatorii Corneliu Dobriţoiu şi Dinică Marinică au prezentat aspecte referitoare la stadiul actual al Legii statutului rezervistului voluntar, subliniind faptul că este posibil ca această lege să fie aprobată până la încheierea actualei sesiuni parlamentare.
Locţiitorul Şefului Direcţiei Personal şi Mobilizare din Statul Major General,  general de flotilă aeriană Liviu Marilen Lungulescu, a subliniat în cuvântul său  preocuparea permanentă a acestei structuri pentru  realizarea unui cadru legislativ , care să permită  realizarea unor structuri de forţe viabile, la pace şi război.
Pe parcursul a aproximativ 90 de minute , ataşatul militar ai Statelor Unite ale Americii, col. Paul T. Matier, ataşatul militar al  Germaniei , lt. col. Marc Ascui şi ataşatul militar, aero şi naval  al Poloniei,  col. Tomasz Domanski au prezentat  ample materiale  despre modul în care aceste ţări au structurate  forţele de rezervă, îndatoririle şi drepturile  militarilor rezervişti.
Pe timpul discuţiilor , cea mai consistentă şi aplaudată  intervenţie  aparţinând gen.(r) Mircea Chelaru, s-a subliniat:
-           îngrijorarea că odată cu renunţarea la  încorporarea obligatorie  nu s-a pus nimic în loc, astfel încât la ora actuală România are mari probleme atât în realizarea  rezervei  operative cât şi a celei naţionale/generale;
-          îngrijorarea că un potenţial adversar ar putea ocupa România pe parcursul a câteva zile, iar termenele noastre de mobilizare nu ţin cont de o astfel de eventualitate;
-          este absolut necesară adoptarea de urgenţă, cu unele amendamente, a proiectului de Lege a statutului rezervistului voluntar;
-          rezerviştii nu pot fi voluntari,  deoarece toţi cetăţenii , în conformitate cu prevederile Constituţiei art.55 (1), au dreptul şi obligaţia să apere România.
În finalul actvităţii, gen. Lt .(r) Virgil Bălăceanu a prezentat  principalele direcţii de acţiune ale A.O.R.R. şi a înmânat tuturor personalităţilor prezente  Diplome de Onoare.


Col. (r) Remus Macovei.