duminică, 26 ianuarie 2014

Demersul ruşinos al unui general



      La ultima adunare generală  a filialei constănţene  a A.N.C.M.R.R.  la care am participat, în toamna anului 2009, v-am reproşat domnule general (r.) Mihai Iliescu că aţi ratat şansa să deveniţi un mare general al armatei române, deoarece , atunci când Boc şi gaşca portocalie a pornit ofensiva împotriva pensiilor “nesimţite“ale rezerviştilor militari,nu v-aţi deplasat, însoţit de toţi generalii din conducerea asociaţiei,  la biroul primului ministru şi nu aţi protestat energic, solicitând încetarea imediată a acestui  demers dezonorant. Nu de alta dar la vremea respectivă  eraţi preşedintele  singurei  organizaţii care reprezenta, sau ar fi trebuit să reprezinte, interesele celor aproximativ 80.000 pensionari militari. Nu aţi făcut acest lucru  şi aţi rămas un general mic, mărunt , neluat în seamă, complexat  de neputinţa sa. Urmare a faptului că  în aceeaşi  adunare ne-aţi sfătuit să stăm liniştiţi şi să avem încredere în Boc şi Oprea, eu şi colegii mei ne-am retras din A.N.C.M.R.R. şi am înfiinţat  filiala constănţeană a S.C.M.D. Eu şi colegii mei nu am fost racolaţi de S.C.M.D.Corect spus, am fost siliţi să părăsim A.N.C.M.R.R. din cauza  atitudinii dumneavoastră slugarnice şi şovăielnice.
Aţi acuzat în numeroase rânduri că  membrii S.C.M.D.  desfăşoară activităţi contrare “specificităţii onoarei şi demnităţii militare”. Dumneavoastră sunteţi ultimul care să puteţi declara aşa ceva. Stimate domn , onoarea presupune integritate morală, probitate,corectitudine. În toate situaţiile. Deşi vă desfăşuraţi activitatea sub înaltul patronaj al preşedintelui României şi a Ministerului Apărării Naţionale , aţi încălcat prevederile legale care reglementează  avansarea  unor militari la gradul de general. Deşi în acest domeniu normele sunt foarte clare, dumneavoastră domnule general le-aţi încălcat cu bună ştiinţă. Într-un interviu acordat ziarului Evenimentul Zilei  din 24 octombrie 2009  recunoşteaţi următoarele:
-            *Gabriel Oprea a fost propus la gradul de general cu patru stele  pentru cădacă nu era dânsul, asociaţia (A.N.C.M.R.R.) nu avea filială în Ilfov“.
-         * Nicolae Onţanu  a fost propus la gradul de general cu două stele  pentru că “„se implică în viaţa Asociaţiei şi s-a ocupat, ca primar, de cultivarea trecutului istoric al ţării”.
  Trebuie să remarcăm faptul că toţi primarii din România se implică pentru cultivarea dragostei de ţară şi pentru cinstirea eroilor neamului. Nici unul nu a fost însă avansat la gradul de general. Motivul real al avansărilor îl aflăm de pe site-ul A.N.C.M.R.R. unde se arată că Primăria Sectorului 2 a asigurat :
  confecţionarea a câte un costum militar pentru toţi membrii Consiliului Director; realizarea SITE-ului pe internet a Asociaţiei şi întreţinerea acestuia; susţinerea logistică  a tuturor activităţilor importante organizate de Biroul Permanent Central în locaţiile – Cercul Militar Naţional şi Complexul miliatr Haiducul. Toate acestea din banii contribuabililor de la Sectorul 2. Oare D.N.A. nu are nimic de spus?
-        * Anghel Iordănescu a fost propus la gradul de general cu două stele pentru merite  deosebite în activitatea sportivă”.
Nicăieri în Ghidul privind avansarea la gradul de general în armata română nu există asemenea criterii, domnule general!  Cu onoare şi demniate  aţi încălcat legea, stimabile! Oricine vă poate acţiona în instanţă pentru abuz în funcţie şi în acelaşi timp poate solicita anularea avansărilor făcute în condiţii ilegale.
 Vă lăudaţi cu faptul că asociaţia dumneavoastră este persoană juridică de utilitate publică.Prin utilitate publică  se înţelege orice activitate care se desfăşoară în domenii de interes general sau al unor colectivităţi. Generalul Mihai Iliescu înţelege utilitatea publică a asociaţiei sale cu totul original. Într-un apel patetic de sprijinire  de către membrii asociaţiei  a  U.N.P.R., partidul  de suflet al generalului,  acesta afirmă:” Dorim ca acest PARTID să devină partidul de suflet al nostru, partid care ne-a păstrat rangul şi onoarea noastră ca militari ai rezervei armatei române, partid care are în compunerea sa generali şi ofiţeri în rezervă cu un înalt simţ al onoarei şi al datoriei faţă de patrie, partid pe care dorim să ne sprijinim la greu, partid pe care dorim să-l sprijinim în situaţii deosebite. (...) Însă, numai împreună cu o forţă politică formată din membri devotaţi patriei şi poporului nostru, cinstiţi şi iubitori de dreptate noi, cadrele militare în rezervă şi retragere, vom reuşi să fim o persoană juridică de utilitate publică, să luptăm activ pentru ţară şi neamul românesc”. Nu este bine domnule general , pentru că în statut asociaţia dumneavoastră  este declarată apolitică. Aţi comunicat autorităţii publice acest demers, domnule general?  Conform art. 42 din Ordonanţa de guvern nr. 26/2000 vă puteţi pierde statutul de utilitate publică.
Pentru aceste încălcări grave ale legilor, noi, membrii S.C.M.D., nu v-am acţionat în instanţă. Noi ne-am văzut de problemele rezerviştilor şi am declanşat peste 30.000 de procese împotriva tuturor celor care ne-au încălcat onoarea şi demnitatea.
Surprinzător, sau poate nu, la 05. 12. 2013, A.N.C.M.R.R. , prin gl.(r)Mihai Iliescu,  s-a adresat Judecătoriei Sectorului I Bucureşti solicitând anularea sentinţei civile  prin care a fost acordată personalitate juridică Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (S.C.M.D.). Practic  gl.(r) Mihai Iliescu solicită desfiinţarea  S.C.M.D. Este probabil pentru prima dată în istoria României, când o asociaţie a cadrelor în rezervă şi în retragere solicită desfiinţarea unei alte asociaţii de acelaşi tip. Nu cunosc  care sunt substraturile acestui demers nedemn al acestui general, dacă ideea îi aparţine sau i-a fost sugerată. Cu certitudine  ea reprezntă o mare ruşine pentru lumea destul de restrânsă a rezerviştilor militari.
Nu cunosc  dacă acest demers este însuşit de membri Biroului Permanent Central al  A.N.C.M.R.R. format din  : prim-vicepreşedinte – gl.lt.(r) Dumitrescu Victor , vicepreşedinți: gl.lt.(r) dr. Vlăşceanu Radu, gl.lt.(r) Zeca Constantin, gl.mr.(r) ing.Domnu Vasile, gl.bg.(r) dr.Ganea Ion, Gl.bg.(r) dr.Creţu Gheorghe, gl.bg.(r) Constanda Victor, col.(r) Traşcă Ion, gl.bg.(r) Buciuman Marian, gl.bg.(r) Mihălciouiu  Constantin; membri: gl.mr.(r) Drăguşin  Ion, gl.mr.(r) Moroianu Vasile, gl.mr.(r) Cristache Traian, gl.bg.(r) Constantinescu Stan, c-dor (r) Alexandru Constantin, col.(r) Neagu Aurel, col.(r) Belgiu Nicolae, col.(r) Enea Gheorghe, gl.bg.(r) Pană Ion, col.(r) Rotaru Vasile . Toţi aceşti domni, prin acceptarea acestor funcţii , s-au angajat să respecte şi să valorifice la standarde noi, moştenirea înaintaşilor, care este bine exprimată prin virtuţile cuprinse în deviza “Patrie - Onoare- Demnitate”. Nu cred că  demersul A.N.C.M.R.R. se încadrează în aceste coordonate. Să fi uitat  aceşti domni faptul că în urmă cu puţin timp erau tovarăşi de arme cu cei din S.C.M.D.? Dacă au fost de acord cu acest demers dezonorant  stimabilii domni au ţinut măcar cont şi de părerea  simplilor membri, care în majoritate garnizoanelor,  acţionează solidar cu cei din S.C.M.D., pentru că interesele rezerviştilor sunt unice? Răspunsurile sunt la ei, sper că simt responsabiliatea faptelor lor care poat afecta pe termen lung unitatea de acţiune a rezerviştilor militari.

Col.(r.) Remus Macovei