duminică, 11 august 2013

Scrisoare deschisă adresată ministrului Apărării Naţionale, domnul Mircea Duşa


Puneţi ordine la Casa de Pensii Sectorială a M.Ap.N.,  domnule ministru!

      Având în vedere că odată cu aprobarea Legii 241/2013 ne îndreptăm spre încheierea primei faze a procesului de rezolvare a gravelor disfuncţionalităţi produse în domeniul drepturilor cuvenite rezerviştilor militari , îmi permit, domnule ministru,  să vă semnalez câteva aspecte  referitoare la multitudinea ilegalităţilor cu care s-au confruntat şi  încă se mai confruntă pensionarii militari din M.Ap.N. Voi încerca să vă prezint aceste aspecte analizând comparativ situaţia de la cele trei structuri de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională  care au în subordine case de pensii sectoriale – M.Ap.N., M.A.I. şi S.R.I.
1       Casele de Pensii Sectoriale ale  M.A.I. şi S.R.I. au emis ,de regulă,  pentru fiecare pensionar, câte o  decizie de recalculare şi una de revizuire. La Casa sectorială de pensii a M.Ap.N., pentru o singură persoană au fost emise până la 17 decizii de recalculare şi revizuire. Vă prezint, domnule ministru , cazul unui colonel care pe parcursul a patru luni,  decembrie 2011 -  martie 2012, a primit 7 decizii de revizuire (anexa nr.1). În mai 2013 a primit a opta decizie, probabil ultima. În condiţiile în care legislaţia nu s-a  modificat această situaţie  poate fi justificată doar prin lipsa de profesionalism sau  iresponsabilitatea celor care au întocmit  şi verificat aceste documente.  În această perioadă în care au fost semnalate grave nereguli comise de personalul Casei de pensii Sectoriale a M.Ap.N., a avut cineva curiozitatea să verifice cum au fost selecţionaţi şi care este gradul de pregătire profesională a celor care au produs prin documentele emise , atâta suferinţă pensionarilor militari? Mă îngrijorează perspectiva ca aceste persoane , de neînlocuit, vor fi implicate şi în emiterea  deciziilor  în conformitate cu prevederile Legii 241/3013. De această dată, dacă erorile se vor repeta, răspunderea va numai a dumneavoastră,  domnule ministru!
2       La Casele de Pensii Sectoriale ale M.A.I. şi  S.R.I. nu au fost modificate ilegal şi abuziv grupele de muncă ale pensionarilor. La M.Ap.N., la câteva  mii de pensionari, selecţionaţi pe nişte criterii aleatorii,  le-au fost îmbunătăţite” grupele de muncă, cu încălcarea prevederilor legale, de către comandantul Centrului Militar Zonal Bucureşti.( anexa nr. 2).  Reprezentanţii Casei  de Pensii Sectoriale a M.Ap.N. nu au verificat şi nu au sesizat ilegalitatea întocmirii acestor documente(completări la fişa cu locurile de muncă), astfel că aceşti pensionari au beneficiat de sume care ulterior  s-au dovedit a fi foloase necuvenite. Domnule ministru, nu credeţi că fapta comisă de comandantul Centrului MilitarZonal Bucureşti  se încadrează la abuz în funcţie, iar a reprezentanţilor Casei de Pensii Sectoriale a M.Ap.N.la neglijenţă în serviciu?
3        Comisiile de contestaţii de la toate aceste instituţii  nu au respectat  termenele legale  de rezolvare a cestora. La M.Ap.N., odată cu trecerea Comisiei de contestaţii în subordinea  Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul  şi informare publică, conform Ordinului Nr. 435 din 3 aprilie 2013, publicat în Monitorul Oficial nr.204/10.04.2013, am sperat că activitatea acesteia se va îmbunătăţii substanţial. Am sperat degeaba , domnule ministru! Pensionarii au început să primească , contrar prevederilor legale, o singură hotărâre din partea acestei comisii , pentru rezolvarea a 4,5 sau 6  contestaţii. Exemplific cu situaţia unei doamne cu pensie de urmaş care, la 10 iunie 2013, după aproximativ 800 de zile de la depunerea primei contestaţii , primeşte o hotărâre prin care i se aduce la cunoştinţă că toate  problemele semnalate în cele şase contestaţii depuse în perioada 21 ianuarie 2011 – 11 iunie 2013 (anexa nr. 3), sunt neîntemeiate sau inadmisibile. Parcă în bătaie de joc, i se aduce la cunoştinţă doamnei că , în termen de 30 de zile  poate ataca  această hotărâre la tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul !
4       La  M.A.I.  şi S.R.I., în vederea aplicării urgente a Legii 241/2013,  reprezentanţii Comisiilor de contestaţii nu au trimis adrese prin care să solicite renunţarea de către petenţi la contestaţiile depuse. Reprezentanţii Comisiei de contestaţii a M.Ap.N., fără a avea acoperire legală în atribuţiile de funcţionare a acesteia, au transmis o adresă  prin care solicită renunţarea la contestaţiile depuse “în vederea eficientizării şi urgentării demersurilor administrative şi juridice pentru repunerea în drepturile ce li se cuvin”( anexa nr. 1). Domnul Vasile Costea, Secretar de stat pentru relaţia cu Parlamentul, informare publică şi creşterea calităţii vieţii personalului are cunoştinţă despre acest demers al structurii pe care o are în subordine ? Domnule ministru , acest document parşiv , trimis pensionarilor ne duce cu gândul la celebra discriminare cu care a început recalcularea pensiilor. Sper că finalizarea procesului  nu va  fi marcată de o altă discriminare, care să adeverească  faptul că, ce începe prost, se termină şi mai prost!. Oricum, domnule ministru, aceste adrese  au creat fibrilaţii pensionarilor militari!
5       Vă rog să observaţi domnule ministru că toate documente anexate sunt semnate  şi ştampilate de nişte persoane fără identitate. La o  întâlnire cu reprezentanţii  pensionarilor militari aţi promis că această problemă se va rezolva urgent prin elaborarea  unui  ordin care să reglementeze acest aspect, care a produs mari greutăţi pensionarilor militari  pe timpul desfăşurării proceselor intentate diferitelor instituţii din subordinea M.Ap.N. Vrem, domnule ministru,  să îi ştim pe cei care încalcă legile, afectându-ne drepturile legal cuvenite, pentru a-i putea  da în judecată. Şi pentru a vă demonstra că în vremuri de normalitate la Ministerul Apărării se respectau regulile corespondenţei militare,  vă trimit alăturat un document din anul 1946, poate le va fi util şi subordonaţilor dumneavoastră (anexa nr.4). Insisit , domnule ministru, asupra  necesităţii  elaborării ordinului promis, contribuind astfel  la responsabilizarea tuturor celor care întocmesc, verifică şi aprobă diferite documente la Casa de Pensii Sectorială a M.Ap.N.
6        Pe timpul derulării procesului de recalculare/revizuire a pensiilor miniştrii M.A.I. sau directorul S.R.I. nu au  făcut declaraţii publice privind  existenţa unor ilegalităţi care s-ar fi produs în această perioadă în cadrul instituţiilor subordonate. Referitor la  activitatea Casei de Pensii Sectoriale a  M.Ap.N.  o serie de personalităţi au făcut afirmaţii despre neregulile existente  în această instituţie: domnul Victor Ponta, prim –ministrul României - ”au fost o serie de probleme la calculul pensiilor speciale” ; doamna Mariana Câmpeanu, ministrul Muncii - ” s-au creat foarte multe nedreptăţi şi disfuncţionalităţi în sistemul de pensii “.  Mai tranşant şi bazându-se pe rezultatele auditului finalizat în decembrie 2012, domnul gen.lt. Corneliu Dobriţoiu a declarat” au fost pensii care au crescut fără acte doveditoare, altele au beneficiat de creşteri în baza unor documente nelegale, iar o a treia categorie de pensii este cea a celor reduse în mod abuziv….Sunt câteva mii bune de pensii crescute în mod oneros”. Dumneavoastră , domnule ministru, ca un ardelean cumpătat, aţi ordonat amplificarea controlului şi aţi promis că la terminarea  acestei activităţii  rezultatele vor fi făcute publice. La un an de la declanşarea acestui audit vă somez  să aduceţi la cunoştinţa opiniei publice câte persoane implicate în procesul de recalculare/revizuire a pensiilor militare de stat au fost trimise în judecată, câte au fost sancţionate administrativ şi câte disciplinar.
7           Domnule ministru, ar mai trebui lămurit un aspect esenţial legat de nereguli semnalate la Casa de Pensii Sectoriale a M.Ap.N. Cum  a coordonat Direcţia Financiar - Contabilă , activitatea acestei instituţii, fiind singura structură de specialitate a ministerului care avea această resposabilitate?   Pentru haosul existent acum  o mare resposbilitate revine domnei gen. Maria Lupu,şefa Direcţiei Financiar Contabile. În condiţiile în care primul ministru şi mai mulţi miniştri sunt îngrijoraţi de situaţia existentă la Casa de Pensii Sectoriale a M.Ap.N., domnia sa a mai primit o stea de general. Probabil pentru zecile de mii de procese şi zecile de mii de contestaţi  cu care această instituţie se confruntă la ora actuală. S-a considerat probabil că toate neregulile sunt în responsabilitatea subordonaţilor. Şi nu este normal aşa ceva , domnule ministru! Doamna general este obligată să organizeze o conferinţă de presă, în acest domeniu având o vastă experienţă, în care să îşi asume responsabilitatea şi să îşi depună demisia de onoare.
    Având în vedere toate aceste aspecte vă somez, domnule ministru, să puneţi ordine la Casa de Pensii Sectorială a M.Ap.N. Sunteţi obligat de înalta responsabilitae a funcţiei  să acţionaţi astfel încât în perioada imediat următoare şi la această instituţie din subordinea M.Ap.N să fie respectate legile.
Col.(r) Remus Macovei                                                      11 august 2013