joi, 27 octombrie 2011

25 OCTOMBRIE LA CERNAVODĂ

         Membrii Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor- filiala Constanţa, s-au deplasat în ziua de 25 octombrie 2011 în oraşul Cernavodă unde împreună cu membrii Asociaţiei Civice Viitor pentru Cernavodă şi elevii Cercului de istorie de la Liceul Anghel Saligny au sărbătorit într-un mod inedit Ziua Armatei Române.

         În spaţiul pus la dispoziţie de asociaţia civică, elevii au prezentat materiale despre luptele duse de armata română pentru apărarea Dobrogei în anul 1916, despre înzestrarea şi echiparea armatei române , surprinzînd plăcut prin diversitatea surselor bibliografice utilizate.
Col.(r)Remus Macovei- preşedintele ANCE- filiala Constanţa şi profesorul dr.Costin Scurtu- şeful Muzeului naţional de istorie militară”Ferdinand I”-filiala Constanţa 


au subliniat în intervenţiile lor faptul că ziua de 25 octombrie are mai multe semnificaţii pentru locuitorii localităţii Cernavodă:
  • La 25 octombrie 1916, după o rezistenţă eroică a militarilor din Divizia 2 Infanterie, Cernavoda a fost ocupat de trupele bulgare şi turceşti.
  • La 25 octombrie 1944, Regimentul 36 Infanterie care îşi avea garnizoana de dislocare la pace în Cernavodă , având militarii încorporaţi din zona limitrofă a acestei localităţi, a fost una din unităţile care a participat la eliberarea ultimei brazde de pămînt românesc
         S-a prezentat deasemenea faptul că autorităţile române au acordat o atenţie deosebită cinstirii memoriei tuturor militarilor, români şi străini, căzuţi în luptele de pe teritoriul românesc, prezentînd în mod deosebit operele comemorative de război din Dobrogea.
Începînd cu ora 11.00 participanţii s-au deplasat la Monumentul Eroilor din parcul central al localităţii alăturîndu-se numeroşilor locuitorilor prezenţi la ceremonialul militar şi religios organizat de primăria Cernavodă.

         După ceremonialul religios şi depunerea de coroane de flori, corurile primăriei şi Şcolii “Mircea Eliade”, acompaniate de fanfara oraşului Cernavodă au încîntat audienţa cu un potpuriu de cîntece patriotice, din care nu au lipsit Treceţi batalioane române Carpaţii, Marşul lui Iancu, Noi suntem români, Tricolorul.

         Este demn de apreciat faptul că în organizarea acestor festivităţi autorirăţile locale au pus mult suflet, rezultatul fiind pe măsură.
         La festivităţi au participat toţi membrii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate din Cernavodă.

Col.(r) Remus Macovei