sâmbătă, 14 mai 2011

Protestul rezervistilor constănţeni

            Vineri, 13 mai 2011, SCMD Filiala Constanţa a organizat , între orele 11.00-12.00, pichetarea sediului organizaţiei judeţene a PDL. La acţiune au participat 150 de rezervişti militari din Constanţa, Mangalia, Medgidia, Murfatlar, M. Kogălniceanu şi Topraisar.

Rezerviştii au protestat împotriva măsurilor de austeritate luate de actualii guvernanţi şi pentru a atenţiona membrii delegaţiei organizaţiei judeţene PDLConstanţa, care în ziua de 14 mai  vor partipa la lucrările congresului acestei formaţiuni politice, asupra problemelor grave cu care se confruntă cetăţenii de rînd.

    În luările de cuvînt col.(r) Remus Macovei, cdor.(r) Pompiliu Golea, col.(r) Virgil  Ţarină şi cpt.cdor.(r) Dumitru Ciocodei au făcut referiri la următoarele aspecte:
   - nici o promisiune din campania electorală nu a fost respectată;
   - nu putem fi de acord cu o reformă făcută de nişte”fraieri minunaţi”, care întîmplător sunt mafioti reevaluaţi, tîmplari, barmani, proxeneţi;
   - cei vinovaţi de situaţia dezastroasă în care se află România să fie traşi la răspundere;
   - nu suntem de acord cu încălcarea flagrantă a prevederilor Constituţiei  şi a legislaţiei europene;
   - nu putem fi de acord cu îndatorarea României faţă de FMI, nu dorim să avem soarta Argentinei;
       

  -  vrem să ştim cum s-au folosit fondurile obţinute prin aceste împrumuturii împovărătoare;
   -  nu putem fi de acord cu distrugerea economiei naţionale şi  concesionarea abuzivă a resurselor naturale unor firme străine;
   - cei vinovaţi de acordurile încheiate în defavoarea poporului român sunt trădători de ţară ;
   - se impune revenirea la o lege ocupaţională pentru militarii din toate structurile de apărare în concordanţă cu tradiţiile militare româneşti , legislaţia NATO, UE şi internaţională.


            Manifestanţii şi-au exprimat regretul că la această acţiune nu au putut participa şi reprezentanţii Sindicatului poliţiştilor, datorită faptului că sunt terorizaţi de tîmplarul care conduce ministerul şi de iminentele disponibilizări.S-a scandat “Cinste lor, cinste lor , cinste poliţiştilor!”
Pe parcursul acţiunii sindicaliştii au mai scandat: “Afară din ţară, cu ciuma mondială!,”Băsescu şi gaşca lui, trădătorii neamului!”, “Ruşine, ruşine să vă fie!”,”Băsescu , huidu-du, ia-ţi piticul şi te du!”,  “Boc cel mic, nu mai iei nimic!”, “Armata vrea dreptate, onoare, demnitate!”,”Pentru Boc şi gaşca sa, închisoarea Rahova!”, “Vă vom judeca!”
            Rezerviştii au purtat pancarte cu următoarele mesaje :”Am sărăcit bine!, ”Dormi liniştit, te furăm bine!”,”Refuzăm mincină,aroganţa şi incompetenţa voastră!”,”Aţi devenit duşmanii poporului roman!”, “Succesuri la congres!”, “FMI-Fură, Minte şi Inşeală!”.
            Cu un sfert de oră înaintea terminării mitingului o delegaţie a sindicaliştilor s-a întilnit cu Gigi Chiru, preşedintele organizaţiei PDL Constanţa, căruia i-au înmînat un mesaj către membrii organizaţiei care vor participa la lucrarile congresului. La insinuarea acestiuia că momentul pichetării nu este tocmai potrivit, col.(r) Remus Macovei a replicat că sindicaliştii nu sunt manipulaţi şi nici cumpăraţi, singurii vinovaţi de ieşirea rezerviştilor în stradă fiind actualii guvernanţi. Gigi Chiru a promis că va transmite mesajul conducerii centrale, el neputînd rezolva niciuna din aceste probleme.

Biroul Operativ