marți, 8 martie 2011

COMUNICAT

      1.Răspunsurile la contestaţii:
-se face o copie simplă, în 4 exemplare, dupa răspunsul la contestaţie;
-se face o copie simplă după plicul în care s-a primit răspunsul;
-se scrie pe fiecare document “conform cu originalul” şi se semnează;
-documentele enumerate mai sus se pun într-un plic A4 pe care se scrie numărul de dosar(cel primit de la S.C.M.D.), numele şi prenumele şi se predă la sediul filialei.
     
      2.La primirea unei decizii noi:
-se contestă decizia, în scris, folosind acelaşi model ca la decizia din ianuarie 2011 adresându-se emitentului(în 3 zile de la primire);
-se fac copii simple, în 4 exemplare, după:
            -noua decizie;
            -plicul de primire decizie faţă-verso;
            -contestaţia la noua decizie;
            -chitanţe expediere contestaţie;
 -pe fiecare document se va scrie “conform cu originalul” şi se va semna;
 -documentele vor fi puse într-un plic A4, pe care se va scrie numărul de dosar, numele şi prenumele şi se va preda la sediul filialei cât se poate de repede.
           Toate aceste documente împreună cu completarea la acţiunea în curs se vor depune la dosarul deja existent în instanţă. Dacă instanţa nu va aproba această procedură vom fi siliţi să deschidem o nouă acţiune.
     
      3.Asistenţa avocatului este plătită prin taxa de 70 de lei achitată la semnarea contractului individual şi a imputernicirii de reprezentare şi prin contractul cu avocatul titular al S.C.M.D. pentru toate fazele procesuale: tribunal, curtea de apel şi C.E.D.O. Pentru C.E.D.O. activitatea avocatului va însemna întocmirea documentaţiei după standardele C.E.D.O. şi expedierea ei prin poştă. Dacă se va cere şi traducerea documentaţiei (e puţin probabil, Romania având reprezentant la C.E.D.O.) aceasta va fi plătită de părţi (adică de fiecare în parte).
     
      4.Programul pentru semnarea  contractului individual şi a împuternicirii de reprezentare este zilnic de luni până vineri 09.00-17.00 la cabinetul avocatului. Cei care nu au semnat aceste documente şi nu au fost convocaţi până acum pot merge la sediul cabinetului de avocatură din str.General Manu, nr.65, până joi 10.03.2011 ora 17.00, când această activitate ar trebui încheiată.
     

Preşedintele Filialei Constanţa a S.C.M.D.
      Col.(r) Macovei Remus