joi, 10 februarie 2011

INFORMARE

      700 pensionari militari membrii ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate din Constanţa, Mangalia şi Medgidia au chemat în judecată Ministerul Apărării Naţionale şi  Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi casele de pensii ale acestor instituţii. Pensionarii militari cer anularea Deciziilor de recalculare a pensiilor eliberate conform prevederilor H.G.nr.735 din 2010 şi menţinerea Deciziilor privind calcularea pensiilor de serviciu, stabilite în temeiul dispoziţiilor Legii nr.164 din 2001 şi a Legii nr.179 din 2004.
      Aceştia reclamă că acţiunea de recalculare a pensiilor militare a fost nelegală, deciziile fiind emise în baza unui act normativ lipsit de orice efect juridic urmare a Sentinţei civile nr.338 din 2010 care a stabilit suspendarea H.G nr.735 din 2010. Pensionarii militari constănţeni mai reclamă că a fost încălcat principiul neretroactivităţii legii, că le–a fost încălcat dreptul de proprietate şi că au fost discriminaţi.
     Pensionarii militari  sunt reprezentaţi în instanţă de doamna avocat Simona Sîrbu, membră a Baroului Constanţa, iar activitatatea este coordonată de avocatul Costel Gîlcă, desemnat de conducerea centrală a S.C.M.D.
      Menţionăm că pensionarii militari din S.R.I., nu pot participa la această activitate deoarece nu au primit decizii de recalculare a pensiilor.
Preşedintele S.C.M.D. - Filiala Constanţa
Col.(r)
          Remus Macovei